Te voi iubi intens… de fiecare dată (2)


1… Capul aşezat pe umărul meu era un prilej bun să-şi încarce bateriile. După câteva minute de răgaz, i-am ridicat capul sărutând-o cu foc pe buze. Un mic preludiu de încălzire, mângâieri şi atingeri delicate. Ne-am răsucit către partea dreaptă, urmând să fiu eu deasupra de această dată.

Eram încălziţi la maxim de pasiunea cu care ne sărutăm. Sprijinit în mâini, cu penisul pregătit mi-am făcut loc printre labiile ei, adânc şi am rămas acolo câteva momente. Încet, am ieşit şi am intrat de câteva ori, într-o cursă de încălzire. Apoi, am rămas în interior, mişcând bazinul în sus în jos, frecându-mi pubisul de al ei. În acest timp, limba ei, ieşită la maxim simula o penetrare orală în gura mea. Semnalele primite nu indicau că era bine stimulată pentru a avea următorul orgasm. Am decis să schimbăm poziţia cu una care credeam că o va avantaja. M-am ridicat aşezându-mă lângă ea. Pe sub picioarele ei, mi-am făcut loc… penisul a intrat rapid. Au urmat mângâierile pe tot corpul… pe sâni, pe abdomen, pe coapse… săruturi pe umăr, pe claviculă, pe gât şi ureche. După câteva minute, mi-a spus să încercăm altceva. Era clar, poziţia nu o avantaja. Era prima noastră întâlnire de iubire, din mers trebuie să aflăm care sunt preferinţele celuilalt.

A ales… a vrut să fie pătrunsă pe la spate. Cum stătea ea cu fundul către mine, în genunchi sprijinită în mâini, mi-a venit ideea să-i gust păsărica. Nu am stat mult pe gânduri, gura să lipit de labiile ei, limba a pătruns-o adânc. Cred că nu s-a aşteptat la aşa ceva din partea mea. Aveam o poziţie puţin incomodă, dar nu am vrut să renunţ aşa uşor. I-am mângâiat fesele, am tras de ele… savuram din plin seva feminităţii sale, combinată cu  seva bărbătească.

Niciodată nu mă satur, dar m-am oprit. Cu siguranţă ar fi vrut să simtă în interior ceva mai mare… penisul meu. Mă pregăteam să intru, când, s-a răzgândit brusc dorind altă poziţie, ceva mai dificil, ce punea în mişcare mai multe grupe de muşchi, iar efortul… la final am realizat. La capul patului spătarul era prevăzut cu bare de metal. Şi-a pus mâinile pe acele bare. Aşezat în genunchi, am prins-o de fese, penisul a intrat adânc. Pubisurile se frecau unul de altul. Eram transpiraţi, cu greu reuşeam să-i ţin greutatea, dar şi lipită de mine, trupul ei parcă se scurgea prin palmele mele.

Palmele începuse să mă doară… muşchii coapselor la fel. Respiraţia ei a devenit vizibil mai alertă… trebuia să rezist, urma să aibă orgasm… aahhh… şi aşa a fost, am avut dreptate, instinctul nu m-a înşelat. Am stat aşa câteva momente, în acesta poziţie. Ideea de a mai forţa limitele noastre încă o dată mi s-a părut plauzibilă. Mişcările noastre s-au reluat, pubisurile la fel ca mai devreme… palmele mă dureau şi mai tare, muşchii coapselor erau la punctul critic, cu siguranţă şi ea avea dificultăţi să-şi menţină greutatea în braţe… am strâns din dinţi, trebuia să vină şi următorul… semnalele ei erau pozitive… uşoare gemete se auzeau în cameră, apoi, o dată cu ea… aaaahhh… Pentru ea era al treilea orgasm, pentru mine doar sunetul victoriei, de uşurare.

2Aproape imediat, penisul a ieşit, prăbuşindu-mă în pat cu faţa în sus, eram epuizat. Mă dureau muşchii coapselor şi braţele. A venit lângă mine, s-a aşezat pe pieptul meu până ne-am mai liniştit. Momentele de respiro le-am folosit pentru o mică discuţie. Timp în care penisul meu se făcuse mic, dar mai întâi trebuia adus la viaţă. Timpul nostru era preţios, aşa că trebuia folosit.

Îl ţinea delicat cu o mână, pe alocuri îi oferea cât un sărut, puţin câte puţin… s-a întărit. La început poziţia ei şi părul îmi obtura vizibilitatea, după câteva indicaţii aveam plăcerea să văd… cum îl ţinea cu mâna stângă, aproape, lipit de obrazul ei… sărutându-l de lungul său până la scrot. Am tresărit imediat când limba ei jucăuşă se plimba pe testiculele mele golaşe. A urcat, sărut după sărut până a ajuns la vârf. Limba s-a plimbat pe măciulie… ardeam de nerăbdare să văd şi să simt buzele ei cuprinzând penisul.

Tendinţa mea era să-I ofer indicaţii, dar m-am abţinut. Plăcerea cu care se juca cu penisul meu nu trebuia să i-o răpesc. La scurt timp, guriţa ei s-a deschis, buzele s-au mulat pe gland… măciulia a dispărut rapid. Alterna mişcările dute vino cu săruturile pe toată lungimea lui. În tot acest timp, o priveam satisfăcut cu gura uşor deschisă, scoţând sunete de plăcere. Felaţia este preferata mea, dar, o stimulare mai lungă ar fi condus la orgasmul meu, însă, nu eram pregătit pentru asta, mai aveam de oferit, iar penisul trebuia să fie la înălţimea aşteptărilor, tare.

Mi-am amintit că ar fi vrut să încercăm poziţia cu penetrare pe la spate, am oprit-o din joaca cu penisul meu şi i-am sugerat să se aşeze în poziţia stabilită. Doar de încălzire, pentru stimulare… pentru un scurt timp, i-am oferit un nou moment de cunilingus, pe la spate. Hotărât, mi-am potrivit penisul şi am intrat. La început s-a ridicat uşor, sprijinindu-se cu mâna de perete, apoi în poziţie verticală. Îmi mişcam bazinul, din scurt… palmele i-au cuprins sânii micuţi, jucându-mă cu ei… săruturile au aterizat pe umeri, pe gât şi la ureche.

Amândoi în genunchi, penetrând pe la spate am stat puţin timp, revenind la poziţia iniţială… mai întâi sprijinindu-se de perete, apoi sprijinită în braţe. O ţineam de mijloc, corpul ei se lăsa din ce în ce mai jos, cu capul direct pe pat. I-am oferit o pernă. Bazinul se lăsă din ce în ce mai jos. O dată cu ea şi eu, până am ajuns peste ea, în plan orizontal. Eram peste ea, sprijinit în coate, îmi mişcam bazinul de fesele ei… o sărutăm pe umăr, pe gât. Era ciufulita, gemea uşor în timp ce vroiam să intru cât mai adânc în interiorul ei…

… citeşte ultima parte…

… citeşte partea întâi …

Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor.
Copierea, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii.
Pentru contact folosiţi adresa
: domnuroz@yahoo.com

Ce parere ai despre aceasta poveste? Dar despre blog?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s