Şantajul (threesome)


1Aşteptam cu emoţie începutul examenului la o materie destul de grea. Mă pregătisem din greu, ştiam aproape toate subiectele. Îmi era teamă doar de neşansa de a avea un subiect care să nu-l stăpânesc foarte bine. Era importantă nota, fiind bursier nu-mi permiteam paşi greşiţi.

Tania, din R. Moldova şi Andreea bursiere şi ele, trăiau stresul acestui examen pentru că nu prea se pregătiseră. Nu vorbeam des cu ele, mi se păreau puţin arogante, pline de fiţe. Se aflau în apropiere de mine, la câteva scaune. Roşeaţa lor din obraji mi-a dat de gândit. Mai erau minute bune până să înceapă examenul şi am avut timp să le studiez pe amândouă. Aşa mi-am dat seama că erau foarte stresate. …

Iniţial, am vrut să intru în vorbă cu ele, dar mi-a luat-o înainte Andreea.

– Ce crezi că va pica la examen?

– Habar nu am, i-am răspuns eu. În principiu, stăpânesc materia pentru acest examen…

– Ai învăţat?!…

Pentru o clipă am văzut o sclipire în ochii ei. S-a ridicat de pe scaun şi a venit mai aproape de mine. Imediat a urmat-o şi Tania.

– Putem să stăm mai aproape de tine, în caz că avem nevoie. Am învăţat ceva, numai că îmi este puţin teamă de acest examen.

Fără să le dau acceptul meu, fetele s-au aşezat la stânga şi la dreapta mea, la un scaun distanţă de mine. Sala s-a umplut, a venit lectorul împreună cu ajutoarele sale. S-au împărţit subiectele pe coloane. Eram entuziasmat să mă apuc de treabă, aveam mult de scris. Andreea m-a întrebat în şoaptă dacă ştiu subiectele pe care le-a primit ea. I-am răspuns că da, dar nu i-am confirmat că o şi ajut. Puţin iritată, mi-a zis:

– Nu mi-ai răspuns, mă ajuţi şi pe mine?

– Da, te ajut… nu am apucat să termin bine propoziţia, Tania a intrat şi ea în vorbă… vă ajut pe amândouă, dar cu o condiţie…

– Ce fel de condiţie, au spus ele nedumerite?

– Vă ajut doar dacă faceţi sex cu mine, să facem sex în trei…

Nu le-am văzut privirea, aveam ochii aţintiţi în foaie. Cred că la auzul celor spuse de mine le venea să muşte din mine de furie. În schimb, le-am simţit “bucuria” în glas atunci când m-au întrebat dacă sunt nebun.

Am continuat să-mi văd de ale mele fără să mai scot un cuvânt. Le auzeam cum bufneau de nervi, dar nu aveam de gând să le ajut gratis, mai ales că nu-mi plăcea de caracterul lor. După câteva minute, Tania a cedat şi a zis că ea este de acord să facă sex cu mine, numai să o ajut. Andreea m-a auzit când i-am răspuns:

– Dacă încerci să mă păcăleşti şi nu îţi respecţi promisiunea… trebuie să te gândeşti că o să mai urmeze alte examene şi nu se ştie dacă mai ai nevoie de ajutorul meu.

Andreea auzind c2ele spune de mine şi-a dat seama că Tania a acceptat târgul. În sinea ei s-a dus o luptă în luarea deciziei. Când mă pregăteam să expun primele idei Taniei, Andreea mi-a şoptit acordul ei la condiţia mea. “Să începem!”… le-am zis eu. Pentru că le-am ajutat pe ele, am terminat printre ultimii, trebuia să termin şi lucrarea mea.

Am ieşit din sală, mă pregăteam să plec. La ieşirea din facultate, fetele mă aşteptau, mi-au mulţumit în grabă şi au plecat. Au urmat ultimele două examene ale sesiunii, fetele au fost prezente, dar nu au stat în preajma mea. Prin minte mi-a trecut gândul că m-au păcălit şi nu se vor ţine de promisiune.

Deja mă obişnuisem cu ideea că ceea ce am solicitat a fost cam deplasat şi nu avea cum să se îndeplinească. După ultimul examen, Tania a venit singură la mine şi mi-a spus că este momentul să-şi ţină promisiunea împreună cu Andreea şi m-a invitat în apartamentul ei. În ziua stabilită m-am dus la ea acasă.

Am stat puţin de vorbă… un păhăruţ de lichior a fost de ajutor până s-a mai destins puţin atmosfera. Tania a fost cea care a spart gheaţa, s-a dezbrăcat de bluză şi de sutien. S-a apropiat de mine cu gândul să o strâng cu braţele, m-a sărutat pe buze. Andreea a roşit toată. La îndemnul Taniei a venit lângă mine să ne îmbrăţişăm toţi trei. Era nevoie de un cadru mai intim pentru a ne desfăşura în voie. Am propus să mergem în dormitor.

Hainele mele şi ale Taniei au dispărut rapid. Andreea, mai timorata, abia s-a dezbrăcat. Eram în pat toţi trei, între ele… mă sărutam cu Andreea, pipăiam trupul fetelor… Tania mă mângâia şi mă săruta pe piept, a coborât puţin spre abdomen apoi s-a dus direct la penis luându-l în gură… nu mult foarte puţin, îi plăcea să geamă în timp ce limbă se plimba jurul împrejurul măciuliei.

Mă încânta ideea ca fetele să se ocupe de mine iar eu doar să stau fără să mă implic prea mult. Andreea mă săruta pe corp dar nu părea doritoare să se alăture Taniei pentru un sex oral la dublu. Puţin câte puţin, Tania şi-a făcut loc urcându-se pe mine oferindu-mi vaginul ei minunat, cu funduleţul ei apetisant. Abia aşteptam să cotrobăi cu limba în interiorul ei… să geamă de plăcere. Am tras-o de fese, din prea multă “dragoste” i-am dat vreo două palme peste fund. Cred că şi ei i-a plăcut.

Aveam ochii închişi, savuram momentul cu limba între labii… am simţit două mâini ce îmi mângâiau penisul… era Andreea, s-a alăturat momentului pe care îl aşteptam… le simţeam buzele de o parte şi de cealaltă a penisului, fiecare căuta să cuprindă cât mai mult din el… plescăitul lor mă înnebunea… îmi părea rău că nu pot să văd toată scenă, iar de filmat nu cred că se punea problema.

Mă excitasem foarte tare, îmi plăcea ce făceau fetele, numai că vroiam să încerc o poziţie pe care o aveam de mult în minte. Dacă nu o puneam acum în practică, poate nu mai aveam şansa să mă culc cu două femei în acelaşi timp.

Le-am oprit. I-am spus Andreei să se aşeze cu vaginul peste gura mea… Tania urma să mă încalece, să intru în vaginul ei. Seva era mult mai dulce, labiile erau mai subţiri, clitorisul era mai pronunţat… Andreea mă privea în timp ce îmi masa tâmplele. Se încălzise, a intrat repede în ritm… îşi mişca bazinul înainte şi înapoi, frecându-şi clitorisul de buzele mele.

3Tania s-a aşezat în penisul meu. Îmi părea strâmtă, numai bună de penetrat… alterna mişcările, uneori se mişca în sus şi în jos, alteori se oprea şi făcea mişcări aleatorii din bazin. Aveam mâinile pe şoldurile Taniei să-i direcţionez mişcările. Priveam cu plăcere cum sânii Andreei erau “alintaţi” pe la spate de colega ei… modul cum îi mângâia, cât de delicat îi strângea sânii, cum o trăgea de sfârcuri.

Andreea se excitase foarte tare, gemea şi suspina puternic… gura îmi era ocupată cu vaginul ei, îşi lăsase greutatea peste mine. Îşi intensificase mişcările… era pe punctul să aibă orgasm. Am luat mâinile de pe şoldurile Taniei şi le-am pus pe fesele ei, trăgând şi mai mult spre mine.

I-am simţit pulpele cum vibrează… aahh… spasmele orgasmului erau puternice, abia reuşea să-şi ţină echilibrul deasupra mea. Momentul m-a incitat… era prima dată când provocăm orgasm unei femei prin cunilingus… savoarea feminităţii ei mi-a dat impulsul să acţionez… am început să-mi mişc bazinul în sus şi în jos… gâfâiam puternic cu limba adânc în vagin… “se aproprie… vine”… am murmurat eu.

Tania a sărit repede, mi-a prins penisul cu gura sugându-l cu poftă… aaahhh… am tremurat din toate încheieturile. M-am simţit epuizat, poate cel mai puternic orgasm pe care l-am avut până în acel moment. Andreea s-a dat la o parte de pe mine şi s-a dus la baie. Tania, se juca cu penisul meu şi mi-a spus:

– Data viitoare fac sex de bună voie, nu trebuie să mă mai şantajezi…

Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor.
Copierea, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii.
Pentru contact folosiţi adresa
: domnuroz@yahoo.com

Ce parere ai despre aceasta poveste? Dar despre blog?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s