Dedicaţie pentru ex iubitul meu


1Am fost foarte furioasă pe iubitul meu când l-am prins că m-a înşelat. Nimic din tot ce a fost frumos între noi nu a mai contat. M-am despărţit de el fără să clipesc, fără să-i mai ofer a doua şansă.

După un timp ideea că am fost înşelată a început să mă obsedeze. Devenise un stres pentru mine. Îmi puneam singură întrebări, dar îmi era puţin teamă să găsesc răspunsurile. Oare toţi bărbaţii fac la fel? Am eu vreo vină? Ce are aia şi nu am eu?

Am 24 de ani şi consider că sunt o femeie atractivă pentru bărbaţi. Poate nu sunt perfectă… sunt puţin rotunjoara, pufoasă. Multor bărbaţi le plac femeile mai “împănate”, să aibă pe ce pune mâna… iar despre sâni, sunt atuul meu. Decolteul meu suceşte minţile bărbaţilor.Ştiam că iubitul meu vrea să ne împăcăm, mi-a trimis nenumărate mesaje… cărora nu le-am răspuns. În schimb, m-am gândit să-l fac să sufere, să-i răspund altfel, să simtă şi el ceea ce am simţit eu. M-am cazat la un hotel din localitate.

Seara, mi-am pus planul în aplicare. Aveam pe mine o pereche de chiloţi de culoare bleumarin, o bluză cu mâneca scurtă, strânsă pe corp, de culoare neagră, ce îmi scotea în evidenţă sânii imenşi. Decolteul… de nota 10.

Camera era slab luminată. Pe noptiera din faţa patului am aşezat o cameră de filmat, pe care am mascat-o foarte bine. Am ţinut morţiş să înregistrez înainte un mesaj pentru ex iubitul meu. Pe pat aveam pregătit vibratorul meu de culoare roz. M-am făcut comodă în pat.

Am închis ochii, mi-am imaginat că mă aflu pe o plajă însorită alături de un bărbat… numai pătratele. Modul cum mă săruta, mă mângâia… îmi şoptea cuvinte senzuale… mmhh… mi-am cuprins sânii din lateral.

Vibratorul era lângă mine. L-am pornit. Mi-am depărtat uşor picioarele şi l-am poziţionat în dreptul vaginului, frecându-l uşor… mmhh… tocmai savuram scena în care urma să fiu penetrată… mi-am tras chiloţii până la genunchi… în locul penisului virtual am introdus vibratorul… ahhh… era bine, dar nu ce trebuia.

Plănuisem de acasă. Am ridicat receptorul de la telefonul de pe noptieră şi am sunat la recepţie să-mi trimită pe cineva care să-mi repare patul… am inventat eu un motiv. Penisul virtual era în mine, vibratorul îmi trezeau toate simţurile.

La scurt timp cineva a bătut la uşă. Am lăsat vibratorul pe pat, mi-am aranjat chiloţii şi decolteul. La uşă era un tip tânăr, până în 30 de ani, îmbrăcat în salopetă. Venise să-mi repare patul… deşi eu vroiam să-mi cadă la pat.

L-am poftit să intre, am închis uşa. M-a văzut cum eram îmbrăcată… mai ales decolteul, cred că i-a sărit în ochi. Se pregătea să verifice în ce stadiu se află patul. Atunci i-am spus vizibil emoţionată:

– Patul nu are nimic… mă simţeam singură şi vroiam să fiu în compania unui bărbat…

Cu mâna stângă i-am atins obrazul nebărbierit, frumos aranjat. Nu am crezut că ar putea să aibă următoarea replică:

– Ştii… eu am iubită… nu aş vrea să o înşel…

-… Nu va afla. Ne simţim bine şi totul va rămâne între noi.

Argumentul meu l-a făcut să cedeze. A pus o mână pe mijlocul meu. Era înalt. M-am apropiat de el, ridicată pe vârfuri să-l sărut. M-a luat în braţe. Ştiam că va ceda până la urmă dacă insist.

2Vroiam sex, vroiam să fiu pătrunsă aşa că am luat iniţiativă. Mâinile mele dibace i-au desfăcut nasturii de la pantaloni. L-am apucat de mână şi l-am invitat să mă urmeze… aproape de pat. Aşezată pe pat aveam o poziţie bună către penisului erect. Îl ţineam cu o mână, buzele s-au strâns în jurul glandului… îmi mişcam capul către înainte… mâna se mişcă o dată cu mine.

Aveam ochii închişi, mă bucuram de minunăţie de penis… “salvatorul” meu ofta şi suspina lângă mine. Nu m-a lăsat mult. Cred că i-am făcut şi lui poftă. Mi-a luat “jucăria”, cu mâna mi-a făcut un semn să mă întind.

S-a dus direct la chiloţii mei, lăsându-mă fără ei. S-a aşezat în genunchi. Mi-a depărtat picioarele, ridicându-le în sus. Abia aşteptam să simt buzele şi limba lipite de vaginul meu. Barba lui mă deranja puţin. În schimb limba jucăuşă şi-a făcut bine treaba… ahh… a acordat mai mult atenţie clitorisului, acum era vizibil mărit.

S-a ridicat în picioare, s-a dezbrăcat de pantaloni şi chiloţi rămânând doar cu tricoul pe el. Am urcat mai sus în pat, de-a latul patului. A venit peste mine… picioarele le-am depărtat, să-i fac loc. M-a pătruns imediat… aahhh… ce mare i-am simţit penisul! Când i-am făcut sex oral nu părea să aibă un penis ieşit din comun, dar penetrându-mă… m-a uimit.

Îmi săruta gâtul, mă trăgea de sâni… picioarele le-am strâns în jurul lui… mă penetra adânc… aahh… îmi plăcea modul cum se mişca în mine, avea ceva diferit care mă făcea să-l doresc mai mult.

S-a ridicat de pe mine, eu l-am urmat. De-a lungul patului, cu faţa către cameră, m-am aşezat “capră”. Mâinile m-au apucat de şolduri, m-a tras către el… a intrat… aahh… îmi muşcam buzele, uneori priveam fix către cameră… eram penetrată cu putere… mi-a stors ultima picătură de energie.

Pentru moment am crezut că “tipul” dă semne de epuizare, respiraţia lui era greoaie… aaaa… urmat un ţipăt ascuţit. Şi-a scos penisul… sperma a ţâşnit pe fesele mele. A căzut epuizat pe spate.

Înainte să plece m-am agăţat de gâtul lui, sărutându-ne pătimaş… totul cu dedicaţie pentru un ex iubit.

––––––––––-

Citeşte şi:

Intre sani

Fata… orgasmica

––––––––––-

Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor.
Copierea, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii.
Pentru contact folosiţi adresa
: domnuroz@yahoo.com

Ce parere ai despre aceasta poveste? Dar despre blog?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s