Sex după 10 ani…


M-am bucurat când am 1primit mail-ul de la ea. Nu mai ştiam unul de altul de mai bine de zece ani, numerele de telefon s-au schimbat între timp. Până şi numele de familie a fost dificil de amintit. Cumva a reuşit să-mi găsească adresa de mail şi mi-a scris.

O perioadă am vorbit la telefon. Ca de fiecare dată se simţea bucuria ei în glas când vorbeam, ca atunci când ne întâlneam… aproape zilnic. Mulţi ani le-am spus celor care ne întrebau că suntem doar buni prieteni. I-am fost alături când situaţia impunea acest lucru.La un moment dat, am încercat să construim ceva împreună. Eu eram singur, ea avea un copil după o relaţie nereuşită. Ne-am apropiat intim… a durat puţin. Cred că nu am fost pregătit moral pentru următorul nivel… am revenit la relaţia de buni prieteni, apoi fiecare a cunoscut pe cineva iar prietenia a avut de suferit.

Mi-a comunicat că nu se simte în largul ei să-şi facă noi prieteni, să-şi deschidă sufletul atunci când doreşte, să nu aibă reţineri la discuţii… să se simtă apreciată, în loc să fie judecată sau etichetată. O cunoştinţă a scăpat “porumbelul”… ce ar fi dacă ai lua legătura cu vechii prieteni?… şi aşa i-a venit ideea să mă caute. Mi-a mulţumit pentru perioada când i-am fost alături şi că i-a fost dor de mine. Voia să ne întâlnim cândva, să ne plimbăm cum făceam odinioară… să vorbim diverse.

După program, ne-am întâlnit… a fost o bucurie că ne-am revăzut după atâta timp. Locul ei de muncă este la 5 minute de mers pe jos. M-a invitat la ea. Era singură acasă. Nu am întrebat unde sunt părinţii ei, copilul… care s-a făcut mare acum. Mi-a spus că sunt plecaţi şi că vor întârzia un pic… să nu-mi fac griji.

M-a servit în bucătărie cu o limonadă rece… ce bună a fost pe căldura asta. Eram la masă, depănam amintiri… mâna ei a aşezat-o pe a mea. Nu m-am speriat, dar nu eram sigur că interpretez gestul ei corect. Când m-a sărutat pe obraz am privit-o în ochi. Buzele mele i-au căutat gura. Un sărut scurt… încă unul… un sărut lung… s-a ridicat, m-a apucat de mână şi m-a tras după ea.

Am ajuns în dormitor. A închis geamul… a tras draperia. S-a făcut întuneric. A venit lângă mine, m-a luat în braţe, m-a sărutat pe bărbie… i-am căutat buzele… ne-am sărutat lung. M-a ajutat să mă dezbrac la cămaşă. Era rândul meu să o dezbrac pe ea. Mi-a permis să-i dau doar tricoul jos.

– Hai să mergem să facem un duş rapid înainte… sunt foarte transpirată. Lasă-mă pe mine prima şi apoi este rândul tău… trebuie să ne mişcăm repede, dar nu chiar repede.

Am aşteptat dezbrăcat complet să-mi vină rândul la duş. Ea a ieşit înfăşurată într-un prosop. M-a sărutat şi mi-a spus zâmbind:

– Este rândul tău… apoi punând capul în pământ să nu mă vadă dezbrăcat.

În dormitor întuneric. Mă aştepta dezbrăcată învelită într-un cearceaf. Rapid m-am aşezat lângă ea. Ne-am îmbrăţişat… săruturile au venit firesc. M-am aşezat deasupra ei. Am încercat să-i mângâi trupul şi să o sărut în acelaşi timp. Am sărit rapid de la parte a corpului la alta… din zona gâtului… la sâni, pe abdomen… între picioarele ei.

Nu ştiam când sosesc părinţii şi fata, plus că trebuia să ajung acasă… nu foarte târziu… să nu dau de bănuit soţiei.

Ruşinoasă… că acum zece ani şi ceva. Iniţial nu a vrut să mă lase să-i sărut intimitatea… apoi a cedat…

– Ce-mi faci tu mie?!… aoleu!…

I-am desfăcut picioarele larg… m-am acoperit cu cearceaful… buzele se plimbau în zona ei intimă, limba se plimba pe toată suprafaţa… din când în când auzeam un oftat uşor… la clitoris m-am oprit puţin… s-a încordat… aahh… îmi amintisem de punctul ei sensibil… dar m-a oprit la puţin timp. S-a retras în lateral, apoi m-a invitat să vin către ea.

2Avea pregătit un prezervativ… l-a desfăcut şi mi l-a dat să-l pun eu. M-am aşezat peste, sprijinit în coate… am sărutat-o pe gât, a evitat sărutul pe gură… nu m-a deranjat. Mi-am potrivit penisul… am intrat uşor până la capăt… picioarele m-au cuprins… şi-a deschis gura eliberând un oftat lung… lin.

Şi-a pus mâinile pe fesele mele. M-a strâns uşor. Apasa să intru mai mult. Ea a fost care mi-a dat tonul. Mi-a indicat cum să mă mişc. Îmi mişcam bazinul în sus şi în jos, stimulându-i clitorisul cu mişcările mele. Ritmul s-a înteţit… avea gura uşor deschisă… îi simţeam venele de pe gât încordate… aahhh… m-am dus către urechea stângă… i-am atins lobul urechii cu limba, l-am prins între buze… m-am jucat cu el.

După un timp mi-a spus să schimbăm poziţia ca o dor picioarele. Mi-a indicat să mă aşez pe spate… s-a urcat peste mine, m-a lăsat pe mine să potrivesc penisul… s-a lăsat în el… ahh… îşi mişca bazinul înainte şi înapoi… i-am cuprins sânii, trăgeam de ei.

Mi-a luat o mână… a ales degetul arătător şi l-a băgat în gură… mmhhh… îl sugea cu poftă… se mişcă din ce în ce mai repede… mi-a eliberat mana şi a pus-o sân… mă strângea de mână ca să o strâng mai tare de sâni… i-am prins sânii din lateral… i-am strâns, am tras de ei în toate direcţiile… se mişca din ce în ce mai repede… ahhh… aahhhh… şi s-a prăbuşit peste mine.

A stat aşa câteva minute. M-a sărutat pe obraz. S-a ridicat.

– Trebuie să grăbim puţin lucrurile… nu mai putem fi singuri mult timp. O  fac ce-ţi place…

A dat jos prezervativul, a scos altul … mi l-a dat să-l aşez. S-a făcut comodă lângă mine. L-a apucat cu o mână… l-a prins între buze… îşi mişca capul în sus şi în jos… îl freca energic. Am închis ochii… trăiam mental senzaţiile sexului oral… deşi prin prezervativ nu era acelaşi lucru.

Îi mângâiam corpul… mi-am încordat picioarele… zgomotele emise de ea mă excitau… mmmhhh… mi-am încordat abdomenul… aahhh… am ejaculat puternic. Din cauza prezervativului nu şi-a dat seama… apoi am oprit-o. A venit lângă mine, a pus capul pe umărul meu şi mi-a spus.

– În mod obişnuit mi-ar fi plăcut să stăm aşa mai mult, dar nu mai avem timp… trebuie să vină ceilalţi.

Amândoi am făcut câte un duş… rapid… separaţi. Ne-am îmbrăcat… Înainte să plec mi-a spus zâmbind:

– Să nu mă întrebi de ce am făcut asta… aşa am simţit, am vrut… şi va rămâne între noi… mi-a fost dor de tine. Sper să ne mai vedem.

––––––––––-

Citeşte şi:

Sexul si vinul

Sex sau viol?

––––––––––-

Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor.
Copierea, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii.
Pentru contact folosiţi adresa
: domnuroz@yahoo.com

Ce parere ai despre aceasta poveste? Dar despre blog?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s