Vindecat de abstinenţă


1Mă aflam într-o perioadă dificilă a vieţii mele, încă mai sufeream după fosta iubită. Trecuse mai bine de 6 luni, mă încăpăţânam să mă gândesc la ea, nu vroiam să trec peste acest moment al despărţirii căutând să întâlnesc pe altcineva, pe care să o iubesc şi să mă iubească.

Prietenii îmi spuneau să o uit, că mai sunt şi alte fete pe lumea asta, la fel de frumoase sau poate mai frumoase decât ea… că asta nu este o rezolvare… că nu se mai întoarce la mine… că… etc. Au încercat în fel şi chip să mă convingă să-mi găsesc altă prietenă, au încercat să mă cupleze cu diverse fete.. dar am refuzat.

Într-o sâmbătă am fost invitat la ziua unuia dintre prieteni. Mare petrecerea acasă. Iniţial nu am vrut să merg, dar mi-a arătat obrazul sărbătoritul, împreună cu ceilalţi. Până la urmă am cedat, mi-a zis în sinea mea.. ce poate se fie rău?… merg la petrecere, o să dansăm, băutura şi gata petrecerea.

Am cumpărat un cadou, am ajuns la petrecere, am intrat… poate că am ajuns prea devreme mă gândeam eu când am văzut că nu erau multe persoane… doar câteva fete şi câţiva băieţi. Poate mai vin alţii mai târziu, mi-am spus în mintea mea, apoi nu m-am mai gândit la treaba asta. Între timp, au mai apărut şi alte persoane, pe care nu le cunoaştem… atât fete şi cât şi băieţi, dar nu am dat importanţă cine a venit.

Muzica în toi, distracţie mare… berea curgea pe gât, era o petrecere reuşită. După o perioadă m-am simţit puţin ciudat, mă simţeam puţin cam ameţit şi am decis să merg într-o altă cameră să mă întind puţin.

Mă făcusem comod în pat. Am auzit cum s-a deschis uşa, apoi s-a închis. La puţin timp s-a deschis din nou, însă de data asta a durat puţin mai mult până s-a închis. Aflat cu spatele către uşă nu mi-am dat seama dacă a intrat cineva în cameră. Ar fi trebuit să aud paşi prin cameră, dar muzica era prea tare.

Dintr-o dată cineva m-a atins pe umăr, m-am întors brusc… erau gemenele Camelia şi Ramona.

– Ce faci Mihai, te simţi bine?

S-au apropiat amândouă de mine, aşezându-se pe pat.

– Da.. sunt bine, cred că sunt puţin ameţit.. dar ce este cu voi aici? Petrecerea este dincolo…

– Ştim, dar… am văzut că ai plecat trist ne-am gândit să-ţi ţinem de urât…

Nici nu a terminat bine propoziţia, că fetele au început să se dezbrace… şi-a dat tricourile rapid jos. Până să apuc să spun ceva fetele erau la bustul gol. Mă uitam la sânii lor, aveam gura căscată… salivam numai când le vedeam. Am vrut să le spun să se îmbrace, cuvintele nu-mi ieşeau din gură. M-am blocat atunci când am văzut că şi-a dat chiloţeii jos… şi-au ridicat fustiţele scurte arătându-mi păsăricile lor… apoi au scăpat de ele. Nu-mi venea a crede ce se întâmplă, mă gândeam că este un vis, un vis ce părea a fi real.

Fetele nu au stat mult pe gânduri şi s-au aşezat lângă mine în pat, aflat între ele. Dintr-o dată nu mai aveam aer, îmi era cald, simţeam nevoia să trag aer proaspăt. Am vrut să mă ridic şi să plec, fetele mi-au pus mâna pe umăr zicându-mi că ar fi păcat să le părăsesc tocmai atunci când ele s-au dezbrăcat pentru mine.

Mâinile îmi mângâiau corpul… una dintre fete îmi pipăiau prohabul… nici nu mai conta care dintre ele, s-au ridicat puţin, cât să ajungă cu sânii în dreptul feţei mele… s-au apropiat mai mult, capul era captiv între două perechi de sâni. Mâinile dibace au deschis rapid fermoarul… au deschis cureaua, nasturele de la pantaloni, nasturii de la cămaşă. Una din fete şi-a prins sânul de la baza s-a apropiat cu el de gura mea, se juca cu sfârcul de buzele mele… l-am cuprins cu buzele.

În timpul acesta pantalonii au dispărut, la fel şi chiloţii, graţie surorii sale. Penisul a început să se întărească. În acele momente nu mai ştiam care este Camelia şi Ramona. Ştiu că, una dintre ele mi-a prins penisul cu palma şi a început să mi-l frece energic.

2Şi-a scos sânul dintre buzele mele, s-a ridicat în genunchi, aşezându-se ca păsărica peste gura mea. De partea cealaltă, două buze mi-au prins glandul oferindu-mi clipe minunate. Aveam penisul tare… nu ştiam de ce să mă bucur mai întâi de dulceaţa feminităţii sau de buzele şi limba înşurubate în jurul penisului.

Mi-a eliberat penisul pentru puţin timp, apoi am simţit cum îmi punea ceva… apoi mi-am dat seama că era un prezervativ. După ce l-a fixat bine, s-a urcat peste mine aşezându-se în el… până la capăt. A început energic, simţeam mângâieri pe abdomen… eram prins între pulpele uneia, cealaltă mă călărea… suspinele lor se auzeau într-un sincron aproape perfect… eram foarte excitat, nu mai făcusem de multă vreme sex… eram pe punctul de a ejacula… am vrut să ţin, să amân momentul, dar nu am putut… aaahhh… jeturi de spermă au ţâşnit… în prezervativ.

Am stat aşa o vreme, vaginul lipit de gura mea… penisul înfipt în vagin. S-au dat jos de pe mine, aşezându-se lângă mine. Le-am luat pe amândouă în braţe, le-am sărutat şi le-am mulţumit. După o mică conversaţie intre noi, s-au ridicat să-şi caute hainele. În timp ce se îmbrăcau, au intrat prietenii mei în dormitor fericiţi.

– Bravo, frate… gata… în sfârşit ai făcut sex…

– Ce v-am zis eu băieţi… nu va rezista tentaţiei gemenelor, a spus sărbătoritul.

Atunci am realizat că totul a fost planificat de către prietenii mei.

––––––––––-

Citeşte şi:

Iubita mea… menajera

Curierul (2)

––––––––––-

Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor.
Copierea, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii.
Pentru contact folosiţi adresa
: domnuroz@yahoo.com

Ce parere ai despre aceasta poveste? Dar despre blog?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s