Dorinţa


1… Am ajuns acasă, dar gândul meu era tot la ea. Greşeala de o lăsa să plece fără măcar să o pot aborda mă apasa. Nu mai conta faptul că, poate avea pe cineva, sau pur şi simplu nu eram pe placul ei, mă chinuia ideea că imaginaţia mi-a luat-o înainte şi nu m-am concentrat suficient cât să fac ceea ce trebuia, să facem cunoştinţă.
Seara nu-mi ardea de mâncat, eram cu gândul în altă parte. Imaginea de peste zi era adânc întipărită în minte şi cu toate că încercam să mă gândesc la altceva, dar nu puteam …

Ora de culcare nu venise şi pentru mine. Mă foiam pe o parte şi pe alta. În semiîntuneric o vedeam pe ea complet goală urcând în autobuz. Sânii rotunzi, săltăreţi dansau pentru mine, iar nurii ei cerşeau o atingere.

Picioarele lungi şi zvelte ascundeau un mic smoc de păr deasupra feminităţii ei. Ochii ei mă priveau adânc în timp ce dinţii executau o anumită presiune asupra buzelor senzuale. Mâinile ei presau sânii, în timp ce un geamăt scurt excitant îşi făcu apariţia.
Mâna dreaptă urca uşor pe gât până în dreptul feţei, iar cealaltă continua să maseze sânii pe rând. Mă privea incitant iar degetul arătător de la mâna dreaptă se oprii pe buze şi le masa delicat. Degetul jucăuş intra în guriţa primitoare şi executa o mişcare de du-te-vino, iar mâna stângă coborî încet, îşi făcu loc între pulpele ei pline.
Penisul erect, “roşu de furie”, de la atâta frecare, dădea semne că va erupe precum a unui vulcan sub presiune. Cu ochii închişi, buzele apăsau una peste alta, corpul era încordat în timp ce îmi frecam de zor penisul, iar în minte mea se afla ea, cu trupul dezgolit, oferindu-mi un spectacol de mângâieri provocatoare.
Voiam să o gust… m-am apropriat de ea, m-am aşezat în genunchi, i-am cuprins trupul cu braţele, iar buzele o sărutau în zona buricului. Coboram încet cu săruturile, cu mâinile îi masam fesele, uneori încet, alteori strângeam puţin mai tare.
Gura avidă de săruturi a coborat pe muntele lui Venus… icnetele ei mă îndemnau să ajung la punctul fierbinte, mâinile ei se jucau în părul meu şi apăsau pentru a grăbi întâlnirea dintre buzele mele şi vaginul ei.
Picioarele ei îmi oferi acceptul să ajung în cel mai fierbinte punct al său. M-am prezentat cu un sărut uşor… buzele mele îi ofereau senzaţii cunoscute doar de ea. Posibil că mă aflam pe drumul cel bun din moment ce mâinile ei mi-a fixat capul strâns.
Când i-am găsit clitorisul… am explodat de fericire, împrăştiind sperma cu viteză…
Trebuia să o găsesc pentru ca totul să devină realitate. A doua zi am reluat traseul…
Materialele publicate pe acest blog intră sub incidenţa dreptului de autor.
Copierea, distribuirea şi difuzarea neautorizată reprezintă o încălcare a dreptului de autor şi se pedepseşte conform legii.
Pentru contact folosiţi adresa
: domnuroz@yahoo.com

Domnu’ Roz

Ce parere ai despre aceasta poveste? Dar despre blog?

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s